Iacubovici's playground

Follow

Pfoai, acum am vazut ca sunt 7 ani de cand am pornit blogul…

Oare m-a ajutat la ceva? Nu-mi dau seama. Probabil pe moment m-a ajutat sa ma descarc de anumite ganduri, frustari sau chiar sa impartasesc niste intamplari placute, dar pe termen lung nu cred ca a avut ceva impact.

Pe de alta parte narcisistului din mine ii face placere sa reciteasca postarile vechi, lucru care ma face sa ma conving ca a fost o alegere buna deschiderea blogului.

Ce s-a schimbat intre timp? Multe si putine. Profesional am urcat si coborat si aper sa urc din nou poate chiar mai sus. Personal imi place sa cred ca am evoluat ca si om si ca am invatat si ca inca invat pe zi ce trece sa fiu pe de o parte mai bun, mai calm si mai tolerant incercand in acelasi timp sa ma pastrez cu picioarele pe pamant.

Nu stiu de ce nu am mai scris in ultima vreme, cred ca am simtit nevoia sa ma inchid si sa am putina intimitate, dar acum ca ma gandesc nu cred ca a fost cea mai buna alegere.

Ce sa zic, omul cat traieste invata.

… oricum nu-s convins ca cineva chiar citeste de buna voie ce scriu eu aici…

Peace!

Follow

Acuma imi dau seama ca in scoala am fost 4 tipuri de elevi: cei dezinteresati total ce nu aveau un interes prea mare de soarta lor, cei prea interesati ce aveau ca scop suprem gasirea unui job dupa terminarea facultatii aka tocilarii, cei aparent interesati deoarece ei oricum aveau sa aiba un job dupa terminarea facultatii in firma parintilor si cei semi interesati ca mine ce aveam ca scop filtrarea informatiilor din scoala pentru a retine doar ce consideram noi ca ne este util in dezvoltarea personala mai ales pentru ca facultatea o consideram o varianta optionala deoarece nu urmaream un drum clasic. Voi din care grup credeti ca ati facut parte?
Scuze pt greseli dar in cealalta mana am un biberon..

Follow

Transparență

Corectitudine

Loialitate

Sinceritate

Randament

Dedicare

Profesionalism

Suflet

…

Follow

“viata” cum o numim noi, nu este altceva decat o bucata scurta a existantei noastre, perceputa momentan. Iar aceasta scurta existenta are un destin nestiut, de aceea trebuie sa ne folosim de ea pentru a iubi, trai si fara a uri si invidia.
Am folosit putine cuvinte, deoarece sunt multe altele care si-ar avea locul aici, dar tocmai asta e ideea, folositi-va bunul simt pentru a prinde ideea mea.
Noi nu suntem decat pe o bucata din drumul nostru, pe care o putem percepe acum datorita existentei fizice actuale, de aceea sa privim lucrurile ca pe o sesiune de examen: fiecare examen are un ciclu. La inceput esti ignorant pentru ca mai ai timp; ulterior  cand termenul se aproprie devii stresat dar parca tot nu ai chef de invatat; cu cateva zile inaintea lui pui incet mana pe carte; in ultimele zile inveti, desi esti constient ca e prea tarziu si speri ca ce vei acumula acum te va ajuta; cand ajungi in fata foii de hartie dai tot ce poti din ce ai invatat; iar dupa ce iesi din sala, nu te mai intereseaza care o sa fie rezultatul, o iei de la capat cu zambetul pe buze, te bucuri de cateva zile de liniste si te apuci de urmatorul examen, repetand acest ciclu.
Viata e menita sa fie un ciclu de bune si rele, dar esential este sa ramai doar cu experientele bune pentru a-ti cladi amintirile urmatoare.
Cred ca am mai spus asta intr-un post trecut, dar eu dupa lungi lupte duse cu mine, raman la parerea ca cel mai bine, ca sa poti profita de existenta actuala, este sa faci ce-ti place si ce te face fericit, fara a-i rani pe cei din jur, fie ei si straini. Mie asta imi da speranta ca
dupa existenta asta, voi avea sansa sa mai traiesc odata inca o existenta frumoasa.

PEACE!

Follow

Evident, am inchis ochii sa adorm si ta-da! Au inceput sa-mi zburde ganduri prin capatana asa ca am zis ca poate daca le pun “pe hartie” voi putea adormi ulterior.

In cautarea mea interminabila de a gasi justificare la luptele pe care le ducem, caut intr-un fel sa transform totul intr-o metafora placuta la “vedere”, asa ca sa fie otetul mai dulce.

De data aceasta am ajuns la concluzia ca drumul nostru de dezvoltare individuala, spre cunoastere si alte alea se asemana foarte bine cu o tura de escalada. In cele mai multe cazuri, in funtie de traseu, incepe usor de jos, cu prize mari, riscuri mici dar si satisfactii pe masura. Asta pana treci de prima bucla si pui prima asigurare si deja esti LevelUp.

Totul se rezuma sa ajungi de la o asigurare la alta, tot mai sus. In fiecare bucla poti sa alegi cat de mult vrei sa stai sa-ti aduni fortele pentru a merge mai departe. Problema este traseul dintre asigurari care il strabati cu o usurinta egala cu suma dintre potentialul tau si peretele pe care te cateri. Aici ne diferentiem noi toti. E o combinatie intre tehnicile pe care le-ai acumulat in urcare si felul in care le folosesti sa iti gasesti cele mai bune prize. Evident ca unii nu au acumulat nimic pe parcurs, dar pot avea norocul sa gaseasca numai “galeti” in stanca. La fel cum altii, desi au acumulat destula tehnica, pot fi invinsi de un traseu vertical si cu prize minuscule. Combinatiile dintre acesti doi factori sunt la fel de multe pe cat de multi suntem si noi in univers.

Evident ca mai sunt si factori precum ambitia, curajul, vointa, etc , dar acestia nu tin de tehnica, ei sunt doar niste suplimenti de moment care te pot ajuta, eventual.

Cred ca as putea sa aberez despre asta inca mult si bine dar mai bine va las pe fiecare sa dezvoltati pentru voi mai departe teoria asta, ca pana la urma suntem fiecare in propria noastra ascensiune si o facem asa cum stim fiecare cel mai bine.

Nu trebuie sa-l calcam pe cap pe cel ce e inca sub noi si nici sa-l invidiem pe cel ce e, momentan, mai sus. Trebuie sa ne concentram asupra ascensiunii noastre, pas cu pas si garantez ca in felul acesta o sa va uimeasca privelistea din jur, cand va veti opri in cate o regrupare sa va trageti sufletul si veti vedea ce sus ati ajuns.

PEACE!