socializare de-geaba

Follow

Pentru mine chestia asta a devenit o dilema. Cat am fost mic si prost am crezut cu tarie ca genul asta de socializare e inmutila si enervanta. Pe vremea aia nici nu o intelegeam, nu o acceptam si nici nu o practicam. Dar cum vremea trece si te musca de cur in fiecare zi mai inveti cate ceva… de exemplu: se aproprie nunta, da? si apare intrebarea, pe cine chemam? Daca ar fi dupa mine ar fi o nunta cu vreo 50 de oameni, oamenii cu care chiar as vrea sa impart acest moment, dar cum nu pot face chiar numa cum vreau eu, trebuie sa incep sa caut niste compromisuri acceptabile. Ca in fund si la urma urmei, exista anumite “obligatii”. Cuvantul asta ma termina psihic! Cum adica obligatii? Cum sa chem pe cineva la nunta doar din obligatie? Eu nu am nici o obligatie!

Ei bine aici apar compromisurile. Din cauza faptului ca nu putem trai chiar singuri si numai cu cine ne place noua, trebuie sa ascultam de “obligatiile” celor apropriati, in acest caz parintii. Asa ca uite cum se mosteneste o obligatie, de la parinte la copil. Asa ca, contrar credintei noastre, nunta nu e numai pentru miri…. e si pentru parinti, ca na, ei cica ne-au facut…

Da oricum asta cu nunta a fost doar un exemplu, ideea mea se lega de faptul ca tot timpul obligatiile fata de cei din jur ne pun fata in fata cu tot felu de decizii. In cazul de fata decizii de a socializa cu oameni care pur si simplu nu se integreza in profilul prietenilor tai de facebook :)) am glumit cu facebook, pur si simplu nu se integreaza in tiparul oamenilor cu care umbli.

Aici apare adevarat problema, pentru ca pana pe la 18 ani, poti foarte simplu (daca ai principii a varsta aia) sa ii dai cu RAID pe cei de care nu ai chef, ca oricum ramai cu prietenii care conteaza, iar in rest nu prea mai ai obligatii. DAR, dupa ce incepi sa te dezlipesti de suportul casei natale si incepi sa iti creezi propriul cerc de interese si de sprijin social trebuie sa incepi sa fii atent la ce esti dispus sa inchizi ochii referitor la personalitatea celor din jur. eu cel putin in prima faza am fost foarte derutat, pentru ca ii tratam pe toti, ca erau colegi, profesori, colaboratori, clienti, etc la fel, adica ii consideram prieteni si ma suparam foarte tare cand acestia nu isi respectau partea lor de prietenie. Iar dupa ceva vreme de trairi de genul asta am icneput sa aplic filtre si sa aplic tratamente diferite fiecaruia. Acuma nu stiu, probabil ca pentru unii din voi chestia asta ati invatat sa o faceti de acasa… eu unul am fost invatat sa consider oamenii egali. CORECT si NU. Problema a fost ca nu mi-a fost explicat mai bine ce inseamna EGALI 🙂 da nu-i bai ca pana la urma am inceput sa invat pe propria piele si desi am luat-o in brate de multe ori, nu imi pare rau, ca doar orice sut in fund e un pas in fata, nu?!

Mai este un aspect care eu il consider ceva mai grav decat cel descris mai sus. Adica na, am inteles ca trebuie sa socializam si cu oameni cu care nu trebuie sa devenim prieteni pentru ca asa se cere ca sa ne putem descurca in societate. Si aici apare problema: cat de tare vrem sa le fim pe plac? cat de mult vrem sa le aratam ca nu ne pasa de ei? Pentru ca trebuie sa avem grija deoarece multi vor sa ne arate mai mult decat vor sa ne ofere doar pentru a se folosi de noi. Dar pana si asta este OK, atata timp cat noi suntem constienti de asta si suntem dispusi sa facem acelasi lucru. Da no, eu sunt de parere ca cine s-a jucat dea Hotii si Politistii cand a fost mic va stii sa citeasca intentiile oamenilor :))

Oricat de urat ar suna, asa merge societea, toata lumea se foloseste de toata lumea pe baza acestor socializar de-geaba. Asta e firea nostra1 secretul ramane in puterea noastra de a ne pastra integritatea, princiipile si de a fi in stare sa mai si renuntam din cand in cand la unele idei ca sa nu ne patam. Chiar daca lasati un iepure sa scape pentru a va pastra omenia, nu inseamna ca totul s-a sfarsit. O sa mai apara sanse care garantat se vor dovedi mai bune si care nu vor cere sacrificii.

Eu cand ratez o ocazie de a-mi indeplinii o dorinta si simt ca ma apuca panica, stau si ma gandesc la cat e de mare lumea in care traim… luati de exemplu numarul de oameni din zona voastra geografica (asta ca sa fim cat mai plauzibili) si pentru cei ce stiu putina matematica, aplicati niste combinatii si vedeti ce rezultate primiti. Nu va pierdeti speranta. Nici o problema nu are DOAR o singura rezolvare. Mergand cu asta in minte veti vedea ca o sa aveti mai multa tarie cand veti fi pusi in fata unor hotarari.

Am scris destul? Mai am da mai las si pe alta data… astept comenturi daca vreti ca pe subiectul asta e loc de dezbatere, de preferinta la o BERE? Stiu ca e greu pentru ca trebuie sa va mobilizati curu din fotoliul vostru comod, sa lasati laptopul acasa, dar eu zic ca merita 🙂 PEACE!