Din câte am văzut azi pe net, se pare că s-a împlinit o lună de când România, și nu numai, iese în stradă. Sincer eram hotărât să nu scriu pe acest subiect, pentru că foarte mulți au scris și au scris foarte bine. Dar jur că nu mi-aș fi imaginat că s-ar fi putut, pentru genul acesta de nemulțumire, să reușim să ținem vie mișcarea de rezistență. Dar am stat și m-am gândit și mi-am dat seama că tot ce au însemnat proteste din ultimii 23 de ani, cu excepția unuia foarte mare care a fost estompat de către mineri și netelevizat, toate astea televizate unde se strigă ba jos ăla, ba jos celălalt, nu erau decât tot de-ai lor, scoși în stradă, pentru că asta înseamnă politică la noi. Este pur și simplu un teatru televizat, un reality show, cu actori plătiți să se comporte în diverse feluri, în funcție de ce dorește beneficiarul. Ca și în cazul de față cu reclamele făcute de RMGC. Să nu aveți impresia că ăștia au inventat chestia asta. Metoda asta de dezinformare se folosește de când s-a inventat televizorul. Sau ar trebui să vă explic de ce s-a inventat televizorul și a devenit atât de accesibil oricui, sau vă duce creierul la această concluzie? Eu personal am renunțat de ceva vreme la a mai avea TV în casă. Dacă vreau informație, mi-o culeg eu personal de pe net. Pe această idee am făcut și o mică pagină pe fakebook, cu ajutorul căreia să ajut la împărtășirea știrilor ce nu apare pe TV. https://www.facebook.com/faratelevizor
În altă ordine de idei, am ajuns în ultimele zile să mă feresc de oameni, doar ca să nu mai aud măgăriile pe care continua să le facă cei aleși, recunosc că nu de mine pentru că eu mi-am anulat votul. Efectiv de fiecare dată când mai văd câte o știre idioată, îmi crește tensiunea, în special la știrile ce încearcă să distorsioneze prin televizor, imaginea din stradă. M-am săturat să aud știri despre rahatul ce ni se pune în farfurie de către politicieni și interlopii lor. Chiar nu contează ce se întamplă în stradă, în România și nu numai? Ăstora nu le e frică că amărăciunea și frustrarea noastră au limite? Nu mă refer aici la răspunsuri violente din partea maselor, că știu că pe aștia doar atat îi duce capul și asta și așteaptă. Mă refer la credința mea puternică în două lucruri: că binele inevitabil învinge; si că spre deosebire de țelul lor murdar, al nostru este unul sincer, curat și de 100 de ori mai puternic.
Și ca să răspund la o întrebare născută dintr-o indignare firească în perioada asta, referitor la cum unii, sau mai exact aștia din conducerea țării, pot lua niste decizii complet iraționale și dăunătoare pentru toți cei din jur, nu uitați că nu toată lumea e ca noi. Sunt foarte mulți oameni cărora sufletul le-a fost umbrit de alte lucruri, în mare parte de natură materială, oameni care nu mai gîndesc decat cu creierul lor egoist. Lucru perfect normal să se întâmple atăta timp cât vreme de 23 de ani singurele valori naționale au rămas Guță și Salam. Drept urmare își urmeaza instinctul primar de autoconservare si perpetuare a propriei persoane pe scară ierarhică, nemailuând în seamă repercursiunile asupra viitorului, fie a lor sau a celor din jur. Făra a mai filtra aceste alegeri prin filtrul emotional, deoarece el nu mai există , ei ajung la o sete infinită și lipsită de un scop clar. În creierul lor nu mai rămâne decât propoziția “vreau mai mult” fără alte “de ce?” “cat?” “pana unde?”, etc. Iar fără sentimente vă spun eu că nu mai rămâne mai nimic dintr-un om, aproape că nici nu se mai poate numi OM!
PEACE!