FollowIooooiiiii, deci asta e o chestie ca ma amuza si me enerveaza in acelasi timp, in funtie de care parte a baricadei ma aflu, adica daca ma afecteaza sau nu si pe mine. Cu totii am avut relatii cu persoane de sex opus care au venit si au trecut, sau unele chiar nu au trecut, fiecare cum isi alege, dar nu asta e chestia despre care vreau sa vorbesc, asta e doar una dintre cauze 🙂 Pe mine de fapt ma intereseaza reactia prietenilor din gasca in momentul in care le dai de inteles ca vrei sa te afunzi cate putin in relatia cu partenerul de viata. Stiti despre ce vorbesc? Nu ati observat niciodata ca dupa ce relatia voastra icnepe sa capete vechime, anumiti prieteni inceteaza sa va mai caute? Ei bine din cate am observat eu ei chiar au impresia ca fac o fapta buna, adica ca va respecta intimitatea. BAAAA fraierilor, nu faceti asa ceva!!! daca vreau intimitate imi inchid telefonul, sau iti spun in fata ca “in seara asta vreau nu vrea sa ies cu voi ca stau cu concubina” . E cea mai amre tampenie ca prietenii tai sa nu te mai sune, sa nu te mai cheme in oras si mai ales sa nu te mai includa in activitatile regulate ale grupului, asa cum era el inainte de era “femeia”. Nu mai faceti am de astea ca le lasati pe femei sa prinda putere si teren in defavoarea voastra. Corect, trebuie sa respectati intimitatea unui tovaras cand e cazul, adica cand o cere el, da nu faceti voi pe filantropii, lasati-l pe el sa ceara 🙂 Intelegeti ma? Acordati prietenului atata incredere, ca va putea gestiona el intimitatea, nu incercati sa o aceti voi pentru el 🙂
To yell, or not to yell, this is the problem
Ba, ce are daca mai zbier din cand in cand la cate un imbecil? Io am un obicei, prost se pare ca, sa ma apuc sa urlu si sa flutur obiecte contondele ori de cate ori ma enerveaza cate unul, in special in trafic si, dupa ce imi dau seama ca persoana/ele care sunt langa mine tocmai isi fac in sinea lor cruce de reactia mea, stau si ma gandesc putin, sa urla sau sa nu mai urlu? Cum e mai bine? Trebuie sa recunosc ca am avut incidente de genul asta, care m-au surprins si in toane mai bune si ca atare nu s-au soldat nici macar cu injuraturi, deci se poate si fara inuraturi… da parca unii oameni si-o cer sa te dai jos la ei si sa incepi sa le bagi si sa le scoti si sa le pomenesti toata suita de sfinti si chestii de astea… nu stiu ce sa spun, ziceti si voi, to yell or not to yell, cum e mai bine… 🙂 ce sa-i fac daca imi vine sa URLUUUU ?! care din voi mai urla in trafic la ceilalti imbecili, ca nu cred ca numai eu fac asa. E chiar asa de jenant? Conteaza?
Din ciclul “less is more”
Am vazut azi un post pe facebook la o amica, care zicea , ca sa citez :”assumption is the mother of all f…ck-ups” si atunci mi-am dat seama cat de bine se potriveste chestia asta cu ceea ce-mi umbla prin minte in momentul asta si anume faptul ca ar trebui sa gasim o metoda sa nu ne mai auto-tampim gandidu-ne prea mult la tot… get it? Oare de ce avem (unii dintre noi) instinctul asta idiot de a ne cufunda gandirea pana in panzele albe, despicand firul in patru si creandu-ne tot felul de scenarii imbecile in cap… stiu ca sindromul asta in cele mai intalnite cazuri se asociaza cu o femeie, dar din pacate am intalnit si la barabti sindromul, iar eu sunt eu sunt unul dintre ei din pacate. Facand o paranteza, daca stau sa ma gandesc s-ar putea ca totata lumea sa aiba sindromul asta doar ca marea majoritate il tin in lesa, sa nu-l lase sa iasa din lumea inter-cerebrala, sa-l tina numa pentru ei, ca probabil cei care fac asta primisera ei un pont de la SRI ca e un lucru mai sanatos, nu de alta, da sa nu te faci de rusine lasand toata informatia aia imbecila, creeatie proprie, sa iasa la iveala. Ca sa va faceti o idee despre ce vorbesc, o sa va dau un exemplu clasic: te intalnesti cu cineva, acela iti spune o chestie care te atinge invre-un fel iar pana la urmatoarea intalnire tu stai si te gandesti, oare ce o vrut sa zica? da am gresit cu ceva? Asta e prima parte a monologului, partea de invinovatire dupa care urmeaza a doua parte, cea de autoaparare “stii ceva? nu are decat sa creada ce vrea, eu nu am facut nimic rau” si chestii de genu asta… and so on… dupa care urmeaza a doua intalnire cu persoana respectiva, moment in care il intampini cu o fraza ca si in bancul ala cu ursu si iepurele, cand ursul, care avea nevoie de o tigaie, se gandeste cum sa-l convinga pe iepure sa io imprumute, si dupa ce isi creeaza un intreg scenariu in mintea lui, de cum o sa decurga negocierile cu iepurele, ajunge la iepure si ii spune ” Stii ceva? nu-mi mai trebuie tigaia ta!” In ideea asta stau si ma intreb, cu un accent moldovenesc, “Di she p**a me imi tot bat capsorul ‘ai? Las’ mai ca shi ghini pana la urma” . Asa ca imbratisati cursul natural al intamplarilor fara a mai incerca sa il anticipati(chiar daca asta v-ar da falsa impresia ca sunteti stapani pe situatie), aveti grija doar sa fiti pregatiti cu raspunsul potrivit la momentul potrivit, caci anticipandul nu veti rezovla nimic. Si chiar daca nu veti avea raspusnul perfect pentru riposta, nu uitati ca nu e sfarsitul lumii, si de obicei se acorda si alta sanse.