vreme trece, vreme vine, da IEU cand ma mai extind?

Follow

Ba, aproape in fiecare seara cand ma pun la somn (mai ales daca am ceva la bord) am tot felul de revelatii si imi tot propun ca a 2-a zi sa le impartasesc cuiva… da ce? crezi ca imi mai aduc aminte ceva? iar la cat e de infecta ziua pe piata muncitoare din Romania (am scris cu R mare doar pentru ca e corect, nu din respect)… vorbeam acum doua seri cu niste amici despre dreptul la exprimare, in particular referitor la anumite constructii aprobate in mod imbecil de catre comisia de urbanism si spaga din cadru consiliului local Cluj… iar unul din cei de la masa spunea ca toate proiectele trimise spre aprobare se dezbat in sesiune publica si oricare dintre noi avem dreptul sa ne dam cu parerea… foarte misto zic eu… si dupa aceea am stat si m-am gandit, cati dintre noi au timp pentru asa ceva. Sa stau eu?! sa urmaresc proiectele, sa ma duc la directia judeteana de birocratie controlata AKA primaria, sa depun constestatii?! asta ar insemna sa imi permit sa pierd timpul, lucru care nu pot sa-l fac. Si chiar daca sunt printre noi oameni care si-ar permite sau si-ar rapi din timpul lor sa mearga sa lanseze astfel de demersuri, si ei la randul lor sunt convisi ca ar fi in van. Ca doar traim in Romania, tara tutoror posibiltatilor, cum le place unora sa spuna, unde, cum spuneam intr-un post anterior, ala mare si tare troneaza. Da nu stiu de ce m-am lungit pe subiectul asta… ideea era ca mi-ar placea sa am mai mult timp la dispozitie sa meditez si sa imi dezvolt gandirea, sa descopar lucruri noi, din domenii necunoscute, ca un copil curios… pentru ca din pacate stilul nostru, al majoritatii, de viata, ne obliga la o gandire liniara care dupa mine e gandirea americanului de rand, care nu cunoaste mai departe de gardul casei sale si de impoteca pe casa… daca vom continua sa lucram in ritmul asta, asa vom ajunge si noi, pentru ca nu vom mai avea timp pentru noi. O sa ne indobitocim daca nu vom depune putin efort sa rupem randurile. Daca stam in rand cu lumea avem parte de acelasi tratament – ziua sclavie – seara prostitutia media. Chiar si in moemntul asta am atatea stari si ganduri care as vrea sa le descriu, dar vocabularul meu devine tot mai limitat pentru ca pe zi ce trece am tot mai putina parte de stimuli intelectuali, fapt care imi blocheaza exprimarea. Pe mine cel putin chestia asta ma frustreaza ingrozitor si stiu ca nu am ce sa-i fac, pentru ca maine stiu ca nu pot sa merg sa stau la o cafea la o poveste sau sa vizitez o galerie, ceva. NU, maine trebuie sa fiu din nou pe plantatie si sa trag la plug. Multi probabil ar zice ca nu e chiar asa. Poate situatia unora nu e chiar asa, si ei isi permit sa se “rasfete” mai mult, dar majoritatea dintre noi nu putem. Sa nu ma intelegeti gresit, nu ma deranjeaza munca, dinpotriva, dar ma deranjeaza mediul in care trebuie sa muncesc. In stilul asta vom ajunge toti sa scriem agramat si sa gandim becaliceste… Asa deci ce e de facut sa rupem tiparul? Sa nu adormim in pantaloni? Nici nu mai am chef sa scriu ca stiu ca va voi trezi decat sentimentul de ” Inca unul de asta…” Poate asta e si problema, ca cei cu speranta sunt prea neincrezatori ca sa faca vreun efort…