FollowThis is a problem that involves us all. At first I thought it was just mine. Troubled by my fathers exigent behaviour, I was continuing trying to avoid making mistakes, and obviously it was impossible, being a small child. I was always supposed to react exactly as my father thought, therefore I had to figure out the way he’s mind saw me and the people and circumstances he was involved. Unfortunately this thing chased me as I was growing up. And, still unfortunately, it turned me into a man who was afraid of expressing freel. And this thing is upseting me day by day because, as I was growing up, I tryed convincing me that expresing yourself and sutsaing my point of view is the way I want to guide my life.
Si acum termin cu engleza ca doar nu cu limba asta am crescut, desi uneori parca mai usor ne gasim cuvintele in engleza. Imi era doar putin dor sa mai gandesc in engleza, ca nu am mai facut-o de ceva vreme. Si acuma sa revenim la topicul de azi 🙂 Adica la asumarea de raspundere, fie ea raspunderea la servici fata de clienti, de angajati, de furnizori care sunt raspunderi oarecum impuse de statutul care il detinem sau chiar de lege. Pe langa astea mai avem raspunderile sociale si civile fata pe care reusim cu brio sa le ignoram, ca doar e mai simplu asa, nu? Dar mai presus de toate pe mine ma deranjeaza ignorarea raspunderilor care le avem fata de cei dragi, de prieteni, de cei cu care interactionam zi de zi. Aici este vorba de un “pachet” de raspunderi care nu sunt scrise nicaieri. Cu cat traiul personal sau de cuplu ne devine mai sigur, incepem sa uitam ca inainte de toate am avut preieteni, cu ei am crescut si cu alaturi de ei am invatat cam tot ce stim in materie de “viata”. Cine nu ma crede sa urmareasca cel mai clar exemplu: un prieten la inceputul relatiei se distanteaza, i se consolideaza increderea in relatie personala si incepe sa ignore raspunderile “prietenesti” fara asi dea seama ca prietenii lui sunt deranjati de acest comportament. Iar exemplu meu apare in momentul in care acesta are anumite probleme in relatia personala si incepe sa isi caute mai cu seriozitate prietenii, cautand prin asta siguranta alaturi de ei. Fratii mei ce vreau sa spun este ca nu e omenesc sa ne jucam cu oamenii. Faptul ca in prezent aveti un alt stalp de sustinere diferit de cel oferit de prieteni, nu inseamna ca puteti sa il doborati pe cel vechi in facvoarea celui nou. Nu uitati ca roata se invarte si nu luati lucrurile drept cuvenite. Amintiti-va ca orice actiune implica un consum de energie, iar in cazul in care nu sunteti voi cei ce va consumati energia, sa va ganditi ca cel de la celalalt “fir” o consuma, iar la un moment dat el va trebui recompensat, pentru ca balanta sa fie echilibrata. Binenteles ca pana la urma nimeni nu va poate obliga sa echilibrati balanta, nu e nici o problema, doar ca in acest caz aveti obligatia morala sa puneti cap consumului de energie. Nu de alta, dar poate ca este altcineva care s-ar bucura de aceea energie 🙂 Va place metafora asta cu energie? 🙂 Mie da! In fond si la ruma urmei totul se rezuma la bunul simt, si realitatea este ca de unde nu este nici nu poti avea pretentia sa ceri.
Dupa mine sunt doua lucruri care te orbesc si te fac sa uiti de stalpul prieteniei. Unul este stalpul relatie de care am vorbit mai sus iar celalalt este salpul financiar crescut in urma dezvoltarii pe plan profesional, stalp care iti da o putere si mai mare si care te face sa uiti cum sa vorbesti cu oamenii si cu prietenii. Nu zice nimeni sa nu va construiti stalpi de genul acesta, chiar dinpotriva. Si eu sunt un adept al construirii lor, doar ca va spun sa deschideti ochii si sa fiti atenti sa nu neglijati lucrurile mai vechi si mai importante care, odata cu ridicarea stalpului, vi se vor parea usor de obtinut si nu veti mai pune atata pret pe el. Eu am increderea ca ati inteles ce am vrut sa spun, sau daca nu ati inteles, ghinion, inseamna ca nu ati fost destul de atenti 😛
Chiar daca este mai usor sa facem o selectie si sa ne alegem doar cateva lucruri care sa le consideram importante, nu e corect. Nu trebuie facuta o selectie eliminatorie, ci una de asezare pe grade de importanta, in asa fel incat sa nu ignoram nimic si pe nimeni. Binenteles, ma refer la un cerc cu o raza limitata, nu la toata lumea, pentru ca acest lucru ne-ar consuma total. Si oricum, urmand teoria mea nici nu ar fi nevoie sa ne gandim la toata lunea, pentru ca daca fiecare ne-am alege un cerc de o raza rezonabila, cercurile noastre de raspudnere s-ar intersecta, iar in acest fel nimeni nu s-ar simti pe dinafara :)Stiu, utopic, dar mie imi place sa cred ca, pana la un anumit nivel, lucrul asta este realizabil, doar daca ne dam cat de cat silinta si interesul. PEACE!